Gold Credit

În mediul economic şi financiar actual metalele preţioase sunt considerate cele mai sigure forme de investiţie. Aurul de investiţie este un produs independent de politică sau de situaţia economică a ţării, protejând în acelaşi timp economiile noastre împotriva inflaţiei sau ai deprecierii valorilor.
Prin urmare un om raţional şi responsabil ai timpurilor noastre are deja un astfel de instrument de protejarea averii sau îşi doreşte să investească măcar o mică parte din averea deţinută cât mai curând posibil.
Bineînțeles însă, în ciuda tuturor rezervelor de siguranţă pot apărea în viaţa fiecărui om sau în viaţa cotidiană a companiei situaţii în care este nevoie de o sursă imediată de numerar mai mare decât cea deţinută. Tocmai pentru astfel de situaţii neprevăzute, grupul Arteus Capital oferă – pentru prima dată pe piaţa economică – o soluţie unică prin produsul Gold Credit.
Esenţa acestui produs constă în faptul că solicitantul nu trebuie să renunţe la titlul de proprietate al metalului preţios ci doar bazându-se pe acesta poate obţine o sursă financiară pentru folosinţă nedeterminată.
Administrarea este rapidă şi flexibilă în scopul de a rezolva problemele financiare temporare ai clienţilor care deţin investiţii în aur fizic şi nu doresc să renunţe la drepturile de proprietate ai acestuia.
Creditul se poate solicita rapid şi uşor fără ca părţile contractante să specifice scopul împrumutului în scris. Avantajul construcţiei unice pe piaţă constă în rata dobânzii moderate în comparaţie cu alte tipuri de credite aflate pe piaţa economică.

Arteus Gold Credit

  • stocul de aur ca şi fond de împrumut 
  • se poate utiliza la liber
  • clientul nu se obligă să aducă co-debitori sau garanţi
  • termeni flexibili şi favorabili
  • disponibil şi on-line

10 MOTIVE LÂNGĂ ARTEUS GOLD CREDIT

  • împrumutul se ajustează conform preţului pieţei mondiale al aurului 
  • se poate solicita în Euro, rapid şi uşor 
  • construcţia întreagă este transparentă
  • nu există taxă de evaluare a creditului, clientul trebuie doar să deţină o rezervă de aur fizic în contul propriu: împrumutul este asigurat de stocul Dvs. de aur
  • taxele cumulate se pot achita imediat din creditul primit
  • se poate rambursa în orice moment(rambursare anticipată)
  • perioada de rambursare se poate prelungi contra unui cost minor 
  • contractul de împrumut nu solicită documentaţie legalizată de către un birou notarial
  • nu se solicită dovadă de venit
  • Dvs. identificaţi beneficiarul creditului, astfel clienţii cu status BAR pot de asemenea cere un astfel de împrumut.

CUI SE ADRESEAZĂ

Persoanelor fizice şi juridice, care:

  • se confruntă cu probleme temporare de lichiditate
  • îşi doresc o idependenţă mai mare şi discreţie
  • doresc să obţină un împrumut fără nevoia unui girant ori co-debitor
  • preferă rambursarea creditului într-o singură sumă la finalul termenului
  • doresc o administrare rapidă şi flexibilă
  • doresc să evite cozile excesive şi timpul îndelungat de aşteptare

VALOAREA CREDITULUI

• Se poate solicita credit în valoare minimă de 2.000 de Euro, limita superioară fiind determinată de stocul Dvs. de aur. Atât împrumutul acordat cât şi rambursarea acestuia sunt calculate în Euro.

PERIOADA CREDITULUI

3-6-9-12 luni. Perioada creditului se poate prelungi contra unui cost suplimentar.

METODA DE PLATĂ

Rambursarea totală a valorii creditului la finalul termenului se va achita într-o sumă forfetară, nu există posibilitatea de rambursare în rate lunare. Având în vedere că taxa pentru acordarea creditului se achită deja la alocare, Dvs. la scadenţă aveţi de plătit exact suma creditului.

TAXA DE CREDIT

• 7,50%-9,00%
Rata dobânzii va fi achitat din împrumutul acordat la alocare pe toată perioada calculată.

 

Alte taxe   Perioada creditului   3 luni 6 luni 9 luni 12 luni
  Taxa de alocare   1% 1% 0,5% 0,5%
  Costul de lichidare pe datoria existentă de capital   1% 1% 1% 1%
  Taxa de prelungire   1% 1% 1% 1%
  Taxa de rambursare în avans ori rambursarea finală pe datoria de capital   0,5% 0,5% 0,5% 0,5%
  Dobânda de întârziere    Dobânda contractuală + 4%
  În plus se mai pot percepe costuri: comisioane de evaluare, taxe notariale,taxe cadastrale şi alte taxe pe documente.

 

CINE POATE SOLICITA CREDITUL ARTEUS GOLD CREDIT?

  • Orice persoană cu vârsta de 18 ani împlinită 
  • Persoană juridică sau persoană fizică autorizată

CU CE GARANŢIE SE POATE SOLICITA CREDITUL?

  • lingouri de aur de investiţie cu o puritate de 999,9 la mie, a căror verificare de expertiză se va aplica înainte de luarea în garanţie contractuală.